Vernisajul expoziţiei de fotografie ”România Civilă. Spirit și expresie” Citeste mai mult: Vernisajul expoziţiei de fotografie ”România Civilă. Spirit și expresie”

Vă invităm joi, 3 decembrie 2015, orele 18:00, la vernisajul expoziţiei de fotografie ”România Civilă. Spirit și expresie”, un eveniment special care va avea loc la Galeria de Artă SENSO (Bd. Unirii nr. 15, sector 5, București).
Expoziția prezintă peste 60 de fotografii surprinse de Sebastian Marcel Oros în timpul evenimentelor ce s-au derulat după fatidica noapte din #colectiv și cele 23 de fotografii ale regretatei Teodora Maftei reunite sub titlul “The London Unedited”, imagini pe care jurnalista le-a surprins la Londra, în vara anului 2015.

Cuvântul de deschidere al expoziţiei va fi susţinut de Oana Georgescu, coordonatoarea proiectului ”România Civilă”, realizator Senso TV și de Ioana Cosma, redactor șef la Sport.ro, colega și prietena Teodorei Maftei.
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 3 decembrie – 9 decembrie 2015, de luni până vineri între orele 11.00 – 18.00, sâmbăta și duminica între orele 12.00 -18.00.
Vernisajul expoziției de fotografie din 3 decembrie 2015 urmează altor evenimente cultural-artistice găzduite de la începutul anului de Galeria SENSO. Remarcăm succesul expoziţiilor de pictură şi grafică ”Arborele vieții” – Alma Redlinger, al celei de sculptură și grafică „Formă şi Expresie” – Cristian Pentelescu și Ana Zoe Pop, al expoziţiilor de pictură Zamfir Dumitrescu şi Ion Anghel, al Expoziţiei Internaţionale de Artă Feminină Contemporană „Poduri Europene” (ediţia a XIII-a), al expoziţiilor de pictură „Just Imagine” – Oana Martia Cajal, Ana Ruxandra Ilfoveanu și Ion Lazăr.
Vernisajul expoziţiei de fotografie ”România Civilă. Spirit și expresie”

Vernisajul expoziţiei de fotografie ”România Civilă. Spirit și expresie”

la Galeria de Artă SENSO

Vă invităm joi, 3 decembrie 2015, orele 18:00, la vernisajul expoziţiei de fotografie ”România Civilă. Spirit și expresie”, un eveniment special care va avea loc la Galeria de Artă SENSO (Bd. Unirii nr. 15, sector 5, București).

Expoziția prezintă peste 60 de fotografii surprinse de Sebastian Marcel Oros în timpul evenimentelor ce s-au derulat după fatidica noapte din #colectiv și cele 23 de fotografii ale regretatei Teodora Maftei reunite sub titlul “The London Unedited”, imagini pe care jurnalista le-a surprins la Londra, în vara anului 2015.

https://www.sensotv.ro/romania-civila/Romania-civila-6443/teodora-maftei-london-unedited

https://www.sensotv.ro/romania-civila/Romania-civila-6482/in-memoriam-teodora-maftei

Colaborator TONICA Grup și SENSO TV, Sebastian Marcel Oros este absolvent al cursurilor postuniversitare de fotografie la City&Islington College din Londra și la Casa de Cultură a Studenților București și are o experiență bogată în domeniu.

Cuvântul de deschidere al expoziţiei va fi susţinut de Oana Georgescu, coordonatoarea proiectului ”România Civilă”, realizator Senso TV și de Ioana Cosma, redactor șef la Sport.ro, colega și prietena Teodorei Maftei.

Cu această ocazie se va lansa și albumul ”România Civilă” – o ediție de colecție ce va cuprinde toate fotografiile expuse pe simezele Galeriei SENSO.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 3 decembrie – 9 decembrie 2015, de luni până vineri între orele 11.00 – 18.00, sâmbăta și duminica între orele 12.00 -18.00.

Inițiativa de a demara proiectul social ”România Civilă” s-a conturat cu mult înainte de momentul #colectiv – tragedia revoltătoare şi nedreaptă care ne-a marcat pe toţi şi pe care nu trebuie să o uităm vreodată! Această expoziție reprezintă un omagiu adus societății civile, spiritului și idealurilor tuturor celor care nu se lasă și nu ne lasă să uităm.

Toate reportajele video realizate de echipa Senso TV incluse în proiectul ”România Civilă” și însoțite de impresionante galerii foto se regăsesc aici:

Citeste mai mult: Vernisajul expoziţiei de fotografie ”România Civilă. Spirit și expresie”

Office Gifts lanseaza colectia de cosuri cadou pentru Craciun Citeste mai mult: Office Gifts lanseaza colectia de cosuri cadou pentru Craciun

Cu o experienta de 3 ani in piata cadourilor din Romania si multiple colaborari de succes cu firme si organizatii renumite, Office Gifts este alegerea perfecta pentru o selectie de cadouri corporate inovatoare ce imbina linii cromatice bine definite cu produse variate si de calitate.
Office Gifts lanseaza colectia de cosuri cadou pentru Craciun

Noua colectie de cosuri Craciun se adreseaza organizatiilor care doresc sa rasplateasca eforturile angajatilor sau sa-si consolideze relatiile cu partenerii de afaceri prin oferirea unori cadouri exclusiviste, ce contin produse de calitate atent ambalate si decorate cu motive specifice Craciunului. Am introdus in cosurile si cutiile noastre cadou o selectie de vinuri locale si bauturi fine de import, complementata de dulciuri belgiene si delicatese de panificatie italienesti de cea mai buna calitate. In plus, putem realiza orice fel de cadou la comanda, in functie de cerintele si bugetul dumneavoastra, contactati unul dintre consultantii nostri pentru a primi o oferta personalizata.

Parteneriatele stranse cu furnizorii precum si volumul mare de comenzi ne permit sa cream cosuri de Craciun cu produse premium la preturi foarte avantajoase. In plus, Office Gifts va ofera discounturi suplimentare in functie de volumul comenzii, contactati unul dintre consultantii nostri pentru mai multe informatii. Capacitatea extinsa a liniei noastre de productie garanteaza livrarea rapida a cadourilor. Cu toate acestea va recomandam sa comandati din timp pentru a beneficia de promotia early-order si pentru a evita aglomerarea comenzilor.

Principalele avantaje ale colaborarii cu Office Gifts sunt urmatoarele:

Oferte personalizate in functie de bugetul dumneavoastra

Consultanta specializata in alegerea selectiei de produse

Utilizarea cutiilor de cadou pentru un design modern

Transportul gratuit al produselor cate o destinatie din Bucuresti

Livrarea rapida in 48 de ore

Discounturi de volum avantajoase

Posibilitatea achizitionarii cadourilor direct din magazinul online officegifts.ro

Despre Integrated Corporate solutions

Office Gifts comercializeaza o gama variata de COSURI CADOU , COSURI CRACIUN si COSURI PASTE, destinate clientilor din mediul corporate care doresc sa rasplateasca eforturile angajatilor sau sa isi consolideze relatiile cu partenerii, oferindu-le un cadou deosebit. Cosurile noastre includ o selectie de vinuri locale si bauturi fine de import, complementata de dulciuri belgiene de cea mai buna calitate.

Citeste mai mult: Office Gifts lanseaza colectia de cosuri cadou pentru Craciun

Primul eveniment de Marketing dedicat industriei de IT din România a avut loc la Cluj-Napoca Citeste mai mult: Primul eveniment de Marketing dedicat industriei de IT din România a avut loc la Cluj-Napoca

Sectorul “Informații și comunicații” a avut o pondere de 6% din PIB, care este în creștere de la an la an. Industria IT devine tot mai puternică și nu poate fi ignorată. Datorită dezvoltării puternice a companiilor din domeniu, este o lipsă acută de specialiști în software, iar echipele de HR duc o luptă de Marketing pentru atragerea de colegi noi.
Marketing 4IT – Cluj 2015

Marketing 4IT – Cluj 2015

Sectorul “Informații și comunicații” a avut o pondere de 6% din PIB, care este în creștere de la an la an. Industria IT devine tot mai puternică și nu poate fi ignorată. Datorită dezvoltării puternice a companiilor din domeniu, este o lipsă acută de specialiști în software, iar echipele de HR duc o luptă de Marketing pentru atragerea de colegi noi.

Evenimentul Marketing 4 IT a atins teme importante pentru specialiștii de Marketing, Comunicare și HR din companiile de IT, fiind primul de acest fel. Subiectele discutate au atins atât nevoia de atragere de noi talente cât și cea de promovare a companiilor și a produselor proprii, pe piața din România sau la nivel internațional.

Speakerii prezenți au fost din companii de IT renumite precum Microsoft, Samsung, Linkedin, Heimdal Security, cât și de la Parlamentul European și agenția Loopaa Marcom.

Tudor Galoș , Consumer Marketing Executive la Microsoft, a prezentat schimbările importante care au loc în domeniul comunicării și cum ar trebui să se adapteze specialiștii de marketing. Printre temele punctate putem menționa: growth hacking, omnichannel, agile marketing, storytelling și loializarea clienților.

Nicoleta Benga, Account Manager la Linkedin, a prezentat o structură clară de construire a planului de Content Marketing, punctând cum acesta ajută la atingerea obiectivelor de business.

Ioana Sigarteu, Digital Specialist la Samsung, a făcut o incursiune în agile marketing. Împreună cu participanții de la eveniment a dezbătut cum practicile de comunicare pot deveni mai adaptabile, cu mai multe iterații de îmbunătățire calitativă.

Raluca Anghel, Head of office la Parlamentul European, a punctat importanța storytelling-ului în comunicarea companiilor. A prezentat studii de caz și a oferit o structură simplă de construcție a unei povești de companie.

Alin Vlad, Online Marketing & Sales Direcotr la Heimdal Security, este cel mai mare promotor din România a tacticii de inbound marketing. El a prezentat diferența dintre inbound și outbound marketing, iar mai apoi a oferit exemple practice de campanii de succes.

În final, Victor Gavronschi, Managing Partner și CEO al agenției Loopaa Marcom, a prezentat o imagine de ansamblu a industriei de IT din Cluj și a provocărilor avute de specialiștii în HR și Marketing pentru atragerea de noi talente. De asemenea, a oferit și un arsenal de instrumente utile ce pot fi folosite pentru comunicarea companiilor de IT.

“Ne bucurăm că am reușit să organizăm primul eveniment de Marketing dedicat industriei de IT. Este important ca specialiștii de marketing să învețe unii de la ceilalți și de la experți din companii internaționale. În calitate de moderator al evenimentului am simțit o energie pozitivă din partea publicului, iar interacțiunea cu participanții a arătat dorința de cunoaștere și dezvoltare a acestora. Sper să organizăm și ediția a doua în 2016.” a declarat Călin Biriș, moderatorul evenimentului și Digital Director în agenția de marketing Loopaa.

Evenimentul a înregistrat un real success în rândul participanţilor. Aceasta se datoarează în mare parte satisfacerii unei nevoi din ce în ce mai mari de conţinut specializat pentru piaţa de IT, în principal în ceea ce priveşte dezvoltarea brandului de angajator şi promovarea serviciilor de outsourcing.

Marketing 4 IT a fost organizat de către agenția Loopaa Marcom.

Despre Loopaa Marketing Agency

Loopaa is an interactive creative agency that focuses on marketing strategy and planning. It integrates design and technology to deliver value to its clients.
We offer a wide range of marketing services: Online marketing, Marketing planning, Design & branding, Marketing research & audit, Marketing Strategy, Project management, PR & communication.

Citeste mai mult: Primul eveniment de Marketing dedicat industriei de IT din România a avut loc la Cluj-Napoca

UNTRR solicită Guvernului intervenția de urgență pentru fixarea valorilor RCA la niveluri suportabile în România Citeste mai mult: UNTRR solicită Guvernului intervenția de urgență pentru fixarea valorilor RCA la niveluri suportabile în România

Lipsa de acțiune imediată face posibil ca de la 1 ianuarie 2016, asigurarea obligatorie RCA să poată depăși 1000 euro pentru un Logan!
UNTRR solicită Guvernului intervenția de urgență pentru fixarea valorilor RCA la niveluri suportabile în România

Asigurarea RCA-carte verde este o asigurare OBLIGATORIE pentru toate autovehiculele care circulă pe drumurile publice, din România sau din orice altă țară semnatară a Sistemului Carte verde, având rolul de a suporta daunele produse într-un accident cauzat de deținătorul asigurării – daunele acoperite nefiind limitate la alte autovehicule avariate, ci acoperind orice daună materială creată, precum și daunele referitoare la vătămări corporale, deces și daune morale.

O asigurare obligatorie prin lege NU TREBUIE SĂ TE OBLIGE LA FALIMENT sau la imposibilitatea de a plăti valori RCA egale cu valoarea autovehiculului asigurat!

ÎN ROMÂNIA ANULUI 2015 Piața liberă în domeniul RCA NU FUNCȚIONEAZĂ!

Orice investigație a Consiliului Concurenței devine inutilă într-o piață liberă RCA, dar care în scurt timp va intra în blocaj.

Singura investigație necesară ar fi cea a sistemului defectuos de gestiune al pieței de asigurări din ultimii zece ani, care conduce în prezent la blocarea acestei piețe.

LIPSA DE AUTORITATE ȘI DE REGLEMENTARE A “AUTORITĂȚII” DIN ACEST DOMENIU DIN ULTIMII 8 ANI A ADUS PIAȚA RCA ÎN PRAGUL COLAPSULUI!

Dacă în 2013 cotațiile uzuale RCA erau sub 1000Euro/autovehicul de transport mărfuri sau persoane, iar cele excepționale erau de 3000 euro/autovehicul, în 2015 cotațiile uzuale RCA pentru vehiculele de transport mărfuri și persoane au trecut de 3000 de euro/vehicul și au apărut în piață cotații de peste 100.000 de lei RCA/autovehicul!!!! Dacă astăzi cotațiile excepționale au ajuns să egaleze prețul unui camion utilizat, în acest ritm de creștere cu 100% anual, în 5 ani costul RCA va egala prețul unui camion nou de 96.000 Euro, iar cotațiile excepționale vor fi peste orice măsură!

Lipsa de măsuri din partea Guvernului României condamnă industria transporturilor rutiere din România la faliment sau la mutarea activității în țări învecinate cu politici economice responsabile și asumă reducerea contribuției transporturilor rutiere adusă în principal din exportul de servicii, în PIB-ul României, implicit reducerea Produsului Intern Brut, care oricum este ultimul din Uniunea Europeană, raportat la numărul de locuitori.

UNTRR a inițiat un dialog cu autoritatea care gestionează în prezent acest domeniu ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiară și cu firme de asigurări în vederea identificării riscurilor care generează cele mai semnificative costuri în RCA/carte verde și care ar putea fi reduse prin acțiuni comune de stimulare a reducerii acestora – detalii pe www.untrr.ro Din păcate în urma acestor discuții nu a rezultat nicio acțiune concretă care să poată oferi șansa obținerii unor rezultate diferite pe termen mediu și lung, cu atât mai puțin pe termen scurt și imediat.

Atenționăm că 1 ianuarie 2016 marchează aplicarea Directivei 2009/138/CE din 2009, cunoscută și sub numele Solvency II – care se va aplica tuturor companiilor de asigurari si reasigurari cu un volum anual de prime de peste 5 milioane euro sau cu rezerve tehnice de peste 25 milioane euro, ceea ce va marca o creștere a tarifelor RCA la valori care vor conduce la o scădere a numărului de asigurați RCA, care va avea ca efect o altă majorare, în final asigurarea RCA devenind mai scumpă decât autovehiculul asigurat!!!

In România sunt circa 30.000 de firme de transport mărfuri care operează aproape 150.000 de autovehicule de peste 3,5t transport contra cost și în cont propriu, și peste 4000 de firme de transport călători care operează circa 35.000 de autobuze și autocare de peste 1+8 locuri pentru transport contra cost și în cont propriu, în domeniu lucrând circa 400.000 de angajați.

Imposibilitatea firmelor de transport de plăti aceste sume astronomice pentru RCA va conduce la falimentul firmelor mici de transport rutier și la mutarea în alte țări a firmelor medii și mari de transport rutier din România, și poate conduce la o creștere a RCA pentru cei care supraviețuiesc captivi în sistemul obligatoriu de asigurări RCA/carte verde din România la valori care pot trece de 1000 de Euro pentru un Logan!

Despre Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania

UNTRR – Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apară interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 14.000 de membri – operatori care e

Citeste mai mult: UNTRR solicită Guvernului intervenția de urgență pentru fixarea valorilor RCA la niveluri suportabile în România

Anunț de presă Consilul extraordinar Justiție și Afaceri Interne- Bruxelles Citeste mai mult: Anunț de presă Consilul extraordinar Justiție și Afaceri Interne- Bruxelles

Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, participă vineri, 20 noiembrie 2015, la Bruxelles, la Consiliul extraordinar Justiție și Afaceri Interne, convocat ca urmare a evenimentelor tragice care au avut loc în Franța, săptămâna trecută.
Anunț de presă Consilul extraordinar Justiție și Afaceri Interne- Bruxelles

Participarea la Consiliul extraordinar Justiție și Afaceri Interne este prima acțiune publică a noului ministru al afacerilor interne.

În cadrul reuniunii de la Bruxelles se vor purta discuții privind modul în care se poate consolida răspunsul UE în urma atacurilor din Franța, urmând a fi abordate teme referitoare la controalele la frontierele externe, traficul cu arme de foc, registrul european cu numele pasagerilor (European Passenger Name Record) și finanțarea terorismului.

MAI Centrul de Presa – Directia Informare si Relatii Publice

Pentru telefon si e-mail click aici

Citeste mai mult: Anunț de presă Consilul extraordinar Justiție și Afaceri Interne- Bruxelles

Învestirea domnului Petre Tobă în funcția de ministru al afacerilor interne Citeste mai mult: Învestirea domnului Petre Tobă în funcția de ministru al afacerilor interne

În prezența Președintelui României, domnul Klaus Iohannis și a Primului Ministru domnul Dacian Cioloș, marți, 17 noiembrie a.c., a avut loc ceremonia de învestire a domnului Petre Tobă în funcția de ministru al afacerilor interne.
Învestirea domnului Petre Tobă în funcția de ministru al afacerilor interne

În discursul său, Președintele României, Klaus Iohannis, a precizat faptul că cetățenii așteaptă de la Ministerul Afacerilor Interne să le garanteze siguranța și să impună legea, arătând că doar așa se va putea creea mediul în care oamenii să se simtă protejați. De asemenea, a subliniat faptul că securitatea națională nu poate fi imaginată fără Ministerul Afacerilor Interne.

Referindu-se la organizarea celor două procese electorale de anul viitor, Prim-ministrul Dacian Cioloș a atras atenția că Ministerul Afacerilor Interne va avea o responsabilitate importantă de care depinde credibilitatea întregului Guvern.

În cadrul ceremoniei de învestire, noul ministru al afacerilor interne și-a prezentat principalele obiective ale mandatului:

„Știu foarte bine care sunt așteptările colegilor mei și la fel de bine știu care sunt așteptările cetățenilor față de Ministerul Afacerilor Interne – seriozitate, integritate și profesionalism. Acestea sunt principalele repere pe care le am în vedere la conducerea ministerului.

Un obiectiv prioritar al mandatului meu este creșterea gradului de siguranță a cetățeanului, iar aici am în vedere toate componentele care alcătuiesc un mediu de securitate internă – siguranța pe stradă, în spațiile publice, în școli, protejarea cetățenilor în raport cu infracționalitatea sau în fața riscurilor asimetrice, dar și pregătirea pentru un răspuns cât mai eficient în situații de urgență.

Anul 2016 se anunță un an deosebit de important pentru procesul democratic din România, iar misiunea Ministerului Afacerilor Interne este de a sprijini Autoritatea Electorală Permanentă și Biroul Electoral Central în organizarea alegerilor pentru a asigura echidistanța și legalitatea procesului electoral.

Totodată, voi avea în vedere și provocările din plan european, inclusiv raportat la fenomenul migraționist și la mecanismele de securitate a cetățenilor europeni sau ale sistemului comun de azil.De asemenea, prevenirea și combaterea terorismului necesită o abordare proactivă și un efort comun din partea tuturor agențiilor de aplicare a legii atât naționale, cât și internaționale.

În calitate de ministru al Afacerilor Interne voi continua excelenta colaborare cu instituțiile din domeniul securității naționale, dar și cu instituțiile de aplicare a legii din Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii.

Sunt conștient că funcția de ministru al afacerilor interne implică o mare responsabilitate, pe care mi-o asum cu toată convingerea, iar împreună cu echipa de conducere a ministerului vom lua toate măsurile necesare pentru realizarea obiectivelor asumate.”

Domnul Petre Tobă a preluat funcția de ministru al afacerilor interne de la domnul Sorin Câmpeanu, fost viceprim-ministru și ministru al afacerilor interne, interimar.

Citeste mai mult: Învestirea domnului Petre Tobă în funcția de ministru al afacerilor interne

Gheata carbonica – o moda pentru petreceri reusite Citeste mai mult: Gheata carbonica – o moda pentru petreceri reusite

Pentru un efect deosebit la orice eveniment sau petrecere, s-a dezvoltat o noua moda: folosirea de gheata carbonica. Cu ajutorul acesteia se poate crea o atmosfera feerica, se poate conferi petrecerii un plus de misticism si magie. Gheata carbonica este in fapt forma solida a dioxidului de carbon. Mai este cunoscuta si sub denumirea de gheata uscata, obtinandu-se prin solidificarea dioxidului de carbon la un prag de temperatura aproximativ de -78,5 grade Celsius.
Gheata carbonica – o moda pentru petreceri reusite

Pentru un efect deosebit la orice eveniment sau petrecere, s-a dezvoltat o noua moda: folosirea de gheata carbonica. Cu ajutorul acesteia se poate crea o atmosfera feerica, se poate conferi petrecerii un plus de misticism si magie. Gheata carbonica este in fapt forma solida a dioxidului de carbon. Mai este cunoscuta si sub denumirea de gheata uscata, obtinandu-se prin solidificarea dioxidului de carbon la un prag de temperatura aproximativ de -78,5 grade Celsius.

In egala masura un trend in materie de petreceri, dar avand si utilitate practica, gheata carbonica a ajuns sa fie foarte cautata, drept pentru care Dry Ice vine cu o oferta completa. Compania pune la dispozitia doritorilor solutii complete, pentru ca fiecare eveniment sa fie complet, iar acel efect de mistic sa infrumuseteze atmosfera si sa incante invitatii. Utilitatea ghetii carbonice isi spune insa cuvantul si in alte sectoare.

Efectul obtinut la o petrecere prin folosirea de gheata carbonica este unul de-a dreptul spectaculos. Trendul actual la nunti este reprezentat de folosirea de gheata carbonica pentru valsul mirilor, obtinandu-se acel efect de fum greu, care creeaza impresia ca mirii danseaza printre nori. Paharele vulcanice, cascadele de fum sau mici vulcani efervescenti plasati pe mesele invitatilor la o petrecere pot crea o atmosfera de poveste, doar cu ajutorul ghetii carbonice.

Dry Ice prezinta avantajele utilizarii ghetii carbonice

Gheata carbonica isi gaseste aplicatii in variate domenii de activitate, datorita avantajelor pe care le prezinta. Temperatura de racire a acestei forme solide de dioxid de carbon este mult mai redusa decat cea a ghetii obtinute prin solidificarea apei. Folosirea de gheata carbonica pentru un efect special in cadrul unei petreceri nu lasa urme vizibile, comparativ cu aceeasi gheata traditionala. Un alt avantaj este reprezentat de utilitatea ghetii carbonice pentru orice tip de sistem de racire. Tinand cont de aceste avantaje, oferta Dry Ice devine una diversificata, in asa fel incat orice domeniu in care este necesara gheata carbonica sa poata beneficia de efectele acesteia.

Pentru o petrecere reusita, gheata carbonica poate fi folosita sub diverse forme. Pot fi obtinute astfel acele pahare efervescente, ce au un efect vizual deosebit. Alaturi de paharele efervescente mai pot sta si cascadele de fum care sa incante invitatii, realizate de Dry Ice; fara indoiala nu poate fi uitat dansul ce deschide petrecerea – in cazul nuntii este vorba de valsul mirilor – unde gheata carbonica produsa de Dry Ice inconjoara ringul de dans cu acel fum greu de un efect deosebit.

Aplicatiile practice ale ghetii carbonice nu se opresc insa doar la petreceri si evenimente. Dry Ice furnizeaza si astfel de solutii, alaturi de gheata carbonica ce este utilizata in industria alimentara, in medicina si mai nou este folosita ca o metoda de curatare – procedura de sablare. Desi gheata carbonica este utilizata cu precadere pentru petreceri, utilitatea sa ca agent de refrigerare pentru transporturi pe distante mari ori ca agent de curatare este una de necontestat. Prin urmare solutiile oferite de Dry Ice Romania sunt complexe, multumind de fiecare data exigentele si oferind tot timpul efectul asteptat. Furnizor de gheata carbonica la nivel national, Dry Ice pune la dispozitia doritorilor si un sistem de livrare eficient, in asa fel incat gheata carbonica sa ajunga de fiecare data acolo unde este nevoie.

Despre E-advertising

E-advertising a fost creat cu ideea de a crea servicii SEO accesibile si performante pentru companiile mici si mijlocii. Acest lucru a inseamnat un concept revolutionar intrucat, in general, campaniile SEO sunt adresate in special companiilor de dimensiuni mari, datorita bugetelor ridicate necesare.

Citeste mai mult: Gheata carbonica – o moda pentru petreceri reusite

Primăria Cluj-Napoca susţine Proiectul “Meriţi să zâmbeşti din nou” Citeste mai mult: Primăria Cluj-Napoca susţine Proiectul “Meriţi să zâmbeşti din nou”

În data de 28 octombrie la Hotelul City Plaza din Cluj Napoca, a avut loc conferinţa “Meriţi să zâmbeşti din nou”, conferinţă intermediară organizată în cadrul proiectului “Meriţi să zâmbeşti din nou – Servicii integrate pentru victime ale violenţei domestice”, proiect finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România, ce va continua până în luna aprilie 2016.

La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi atât din mediul public cât şi din cel privat, luând cuvântul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Domnul Emil Boc, Luiza Buduşan- coordonatorul Centrului de Consiliere şi al Centrului de Recuperare, Laura Hizo- managerul proiectului, Flavia Barbur- consilier juridic, Maria Popa-psiholog şi Ekaterina Veleva, psihoterapeut şi vicepreşedinte al Fundaţiei Pulse din Bulgaria, partener în cadrul proiectului. De asemenea, la eveniment a fost prezent un număr mare de tineri, fapt ce ne bucură şi ne face să sperăm într-o societate mai bună.

“În primul rând, recunosc, ca municipalitate, nu putem acoperi toate nevoile pe care oraşul le are. Pentru asta avem nevoie de colaborare cu societatea civilă, cu ONG-urile, pentru ca împreună să putem oferi cele mai bune soluţii pentru cetăţeni. În al doilea rând, problema violenţei domestice este o problemă reală! Dacă ne facem că nu există nu facem altceva decât să afişăm o ipocrizie şi să considerăm că totul este bine şi frumos, poate fi şi mai bine şi mai frumos dacă împreună cu dumneavoastră această problemă este tratată instituţional şi serios. Pentru asta vreau să felicit Asociaţia Athena Delphi împreună cu partenerii din fondurile norvegiene cu care şi noi suntem în alte proiecte implicaţi, pentru faptul că se implică şi încearcă să rezolve şi să atenueze impactul unei probleme reale care există în comunitatea noastră, aşa cum, de altfel sunt convins că există şi în alte comunităţi.” (Domnul Primar Emil Boc)

“Este un proiect de servicii complete destinat victimelor violenţei domestice, femei şi copii, constând în servicii de adăpost, consiliere psihologică şi juridică, de asistenţă socială oferită prin intermediul centrului de consiliere, oferit prin intermediul unor persoane cu peste 20 de ani de experienţă. Este un proiect la care visăm de peste 10 ani, noi iniţiatorii, cei care în prezent îl derulăm, care sunt psihologi, avocaţi, asistenţi sociali, voluntari şi nu numai. Încă de la începutul parcursului meu profesional, în calitate de avocat am avut de a face, din păcate, cu efectele nocive ale acestui flagel, atât faţă de femei cât, mai ales, faţă de copii, pentru că, din păcate, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, violenţa domestică se petrece mai ales în familiile cu copii, cu vârste dintre cele mai fragede până la vârsta adolescenţei.” (Luiza Buduşan- Coordonator)

„Ce îşi propune proiectul? Servicii de consiliere psihologică, juridică, găzduire, asistenţă socială şi grup de suport, pentru minim 40 de persoane victime ale violenţei domestice, 40 de parteneriate intersectoriale pentru îmbunătăţirea abordării din perspective multiple, un centru de recuperare acreditat cu o capacitate de 6 locuri de adulţi şi 6 locuri de copii, caravane de informare în 10 comune din mediul rural referitor la violenţa domestică, discriminarea de gen şi drepturile omului, sensibilizarea comunităţii privind violenţa domestică şi promovarea drepturilor omului în rândul a 9,000 de cetăţeni, consolidarea capacităţii organizaţionale a Asociaţiei Atena Delphi.” (Laura Hizo- manager de proiect)

Asociatia va asigura sustenabilitatea acestor centre si pe viitor astfel incat comunitatea sa poata beneficia de serviciile oferite.

“Marea majoritate a victimelor care ni s-au adresat sunt persoane extrem de tinere. Sunt soţii, sunt mame care au undeva la 20-25 de ani poate cel mult 30 de ani. Acest lucru este trist şi în acelaşi timp îngrijorător; asta înseamnă că agresorii, la rândul lor, sunt nişte persoane tinere. Este, putem spune, o nouă generaţie de tineri soţi, de tineri taţi agresori şi, din păcate, se pare că familia, mediul, scoietatea, şcoala nu au făcut nimic care să îi educe în alt mod. Dragostea este mereu răbdătoare, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, ea nu se laudă şi nu se trufeşte. Ca urmare, aceasta este una dintre primele definiţii ale iubirii iar expresiile de genul “Mă mai bate dar mă iubeşte”, este o expresie care nu ar trebui să existe în vocabularul nici unei persoane şi cu atât mai puţin în vocabularul unei femei.” (Flavia Barbur- avocat)

“Imaginaţi-vă copii de 4-5 ani care intervin între părinţi. Asta este extrem de periculos pentru copil, pentru că acestui copil îi dispare zâmbetul, ochii lui devin din ce in ce mai trişti, el devine un copil trist, devine un copil fără copilărie; dispare bucuria, dispare fericirea. Femeile se trezesc abia în momentul în care viaţa lor este pusă în pericol, viaţa lor şi a copiilor lor şi astfel, parcă de undeva din spate, spune “salvează-mă, salvează-mă!”. “ (Maria Popa- Psiholog)

“Care sunt rezultatele până în prezent? S-a acreditat un centru de recuperare cu o capacitate de 6 locuri de adulţi şi 6 locuri de copii şi un centru de consiliere pentru victimele violenţei domestice; s-au oferit servicii de consiliere psihologică, juridică, găzduire, asistenţă socială şi de grup de suport, pentru 20 de persoane victime ale violenţei domestice, din care 7 persoane adulte găzduite şi 14 copii; au fost încheiate şi sunt în derulare 11 parteneriate cu instituţii publice şi 7 cu entităţi private pentru îmbunătăţirea abordării din perspective multiple si colaborare pentru sensibilizarea comunităţii şi informarea victimelor; s-au organizat caravane de informare în 6 comune din mediul rural referitoare la violenţa domestică, discriminarea de gen şi drepturile omului; s-au sensibilizat 4,000 de membri ai comunităţii privind violenţa domestică şi promovarea drepturilor omului. Bugetul total al proiectului: 149.515,04 Euro; Finanţare nerambursabilă: 134.191,74 Euro.” (Laura Hizo- Manager Proiect)

“Apreciez efortul dumneavoastră pentru că această comunitate, pe care noi o reprezentăm, să poată atenua impactele negative ale violenţei domestice. Putem să oferim un zâmbet acelora care nu cred că mai poate exista pe faţa lor, putem să aducem o umbră de speranţă şi de optimism acelora care în viaţă au nevoie de sprijinul şi de intervenţia noastră. Împreună cu dumneavoastră putem aduce acel zâmbet, aşa cum frumos aţi scris în deschidere, “Merită să zâmbeşti din nou”. Sunt convins că foarte multe persoane vor zâmbi din nou, vor avea poftă de viaţă, se vor considera parte a societăţii noastre , nu vor considera că viaţa s-a sfârşit sau că nu mai există altă alternativă, datorită efortului pe care dumneavoastră îl faceţi.” (Domnul Primar Emil Boc)

„Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org”.

Citeste mai mult: Primăria Cluj-Napoca susţine Proiectul “Meriţi să zâmbeşti din nou”

Floreasca Residence-Un proiect care iti asigura reusita!

Floreasca Residence este un proiect imobiliar care se construieste in proximitatea zonei de nord a Capitalei si ofera o panorama superba asupra lacurilor Tei si Floreasca.Datorita tendintei pe care o au companiile multinationale de a ocupa birouri in zona Barbu Vacarescu sau zona de Nord,Floreasca Residence este locuinta perfecta pentru cei care lucreaza in aceste companii.
Floreasca Residence-Un proiect care iti asigura reusita!

Floreasca Residence este un proiect imobiliar care se construieste in proximitatea zonei de nord a Capitalei si ofera o panorama superba asupra lacurilor Tei si Floreasca.Datorita tendintei pe care o au companiile multinationale de a ocupa birouri in zona Barbu Vacarescu sau zona de Nord,Floreasca Residence este locuinta perfecta pentru cei care lucreaza in aceste companii.

Complexul este alcatuit din 3 blocuri care se diferentiaza prin design si arhitectura,doua cu regim de inaltime 2S+P+10 si unul cu regim de inaltime 2S+P+5+6R,proiectate astfel incat sa asigure confortul si siguranta viitorilor locatari.Floreasca Residence pune la dispozitie apartamente cu 2 si 3 camere sau penthouse cu 3 si 4 camere ,avand suprafete locuibile si terase generoase,decomandate si finisate la standarde internationale.

Pozitionarea langa bulevardul Barbu Vacarescu faciliteaza accesul rapid la mijloacele de transport,statia de metrou Aurel Vlaicu, zona de birouri din Aviatiei,scoli si gradinite dar si Aeroportul Baneasa si Aeroportul Otopeni ,avand in imediata apropiere puncte de interes perfecte pentru relaxare si distractie:Clubul de agrement si piscina Dinu Pescariu cu terenuri de tenis,clubul sportiv si strandul MAI, restaurante si cluburi,Mall Promenada.

Floreasca Residence va pune la dispozitie pachetul complet pentru succes!

Citeste mai mult: Floreasca Residence-Un proiect care iti asigura reusita!

Comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe

Participarea secretarului de stat Daniel Ioniţă la sesiunea de închidere a celui de-al doilea modul al cursului de nivel înalt privind Politica de Securitate şi Apărare Comună
Comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniţă a participat, astăzi, 13 noiembrie 2015, în calitate de vorbitor principal la sesiunea de închidere a celui de-al doilea modul al cursului de nivel înalt privind Politica de Securitate şi Apărare Comună ,,ESDC 11th High Level Course Jean Monnet”, organizat de Colegiul European de Securitate şi Apărare (Serviciul European de Acţiune Externă) în parteneriat cu Colegiul Naţional de Afaceri Interne din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti.

În intervenţia sa, secretarului de stat Daniel Ioniţă a pus accentul pe strategia României în domeniul managementului crizelor şi pe viziunea ţării noastre asupra securităţii şi stabilităţii în regiunea Mării Negre.

Referindu-se la iniţiativele din cadrul Politicii de Securitate şi Apărare Comună (PSAC), Daniel Ioniţă a menţionat faptul că România s-a implicat activ în numeroase misiuni civile şi operaţii militare PSAC, conştientizând importanţa şi impactul pe care acestea îl au în contextul demersurilor UE de consolidare a securităţii şi stabilităţii internaţionale. În acest sens, în urmă cu 4 ani România a adoptat o strategie naţională cu privire la participarea în misiunile civile ale Uniunii Europene.

Secretarul de stat pentru afaceri strategice a subliniat în mod deosebit importanţa următoarelor aspecte: sporirea solidarităţii între statele membre UE, adoptarea unei poziţii pro-active a UE în vecinătatea estică şi cea sudică şi coordonarea acesteia cu NATO, sprijinirea membrilor Parteneriatului Estic, inclusiv pentru gestionarea comună a ameninţărilor de securitate, consolidarea PSAC, dezvoltarea în continuare a parteneriatului transatlantic, precum şi amplificarea eforturilor pentru asigurarea securităţii energetice şi a celei cibernetice.

De asemenea, secretarul de stat Daniel Ioniţă a precizat că pregătirea forţelor armate, reforma sectorului de securitate, combaterea pirateriei, monitorizarea implementării acordurilor de pace şi asistenţa la frontieră, constituie domenii în care România participă cu o contribuţie apreciată, în contextul misiunilor şi operaţiilor derulate de UE.

„Este evident că Uniunea Europeană trebuie să utilizeze acest instrument de acţiune specific într-o manieră mai cuprinzătoare cu scopul de a obţine o prezenţă mai activă la nivel regional şi global”, a declarat Daniel Ioniţă cu referire la PSAC.

În ceea ce priveşte securitatea şi stabilitatea în regiunea Mării Negre, secretarul de stat pentru afaceri strategice a arătat că, în ultima perioadă, pacea şi libertatea au fost din nou ameninţate în apropierea graniţelor Uniunii Europene şi NATO. În est aceste ameninţări provin, în principal, din partea Rusiei care, prin anexarea ilegală a peninsulei Crimeea, a încălcat principiile dreptului internaţional şi obligaţiile asumate în acest sens, în timp ce în sud principala ameninţare este reprezentată de fenomenul migraţionist.

„Vecinătatea imediată a Europei, atât în est, cât şi spre sud, este supusă unor ameninţări şi riscuri majore de natură diferită. Totuşi, ambele regiuni sunt vitale pentru valorile şi proiectele noastre comune de a construi o Europă liberă, paşnică şi prosperă”, a declarat Daniel Ioniţă.

Ca posibile soluţii, secretarul de stat pentru afaceri strategice a menţionat întărirea cooperării între Uniunea Europeană şi NATO, precum şi strângerea legăturilor transatlantice. În acest sens, Daniel Ioniţă a subliniat că noua Strategie de Politică Externă şi Securitate pe care Uniunea Europeană ar trebui să o adopte anul viitor trebuie să prezinte o viziune comună care să fie asumată de toate statele membre UE şi care să reflecte diferitele preocupări ale acestora.

Citeste mai mult: Comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe