evoMAG vinde servicii de instalare de aer condiționat

evoMAG vinde servicii de instalare de aer condiționat
  • Serviciul este disponibil în 10 opțiuni de instalare, care variază de la 24 de ore, până la 6 – 9 zile
  • evoMAG estimează vânzarea de aproximativ 500 de servicii de instalare de aer condiționat până la finalul anului
  • de la începutul anului, vânzările de aer condiționat la evoMAG au crescut cu peste 30%

București, 8 august 2018 – evoMAG adaugă un nou serviciu în portofoliu – de instalare a aparatelor de aer condiționat. Noul serviciu completează oferta companiei şi face parte din strategia de dezvoltare, menită să ofere clienților o experiență cât mai plăcută în interacțiunea cu evoMAG și să răspundă nevoilor acestora.

Serviciul este disponibil în 10 opțiuni de instalare, în funcție de momentul intervenției, care variază de la 24 de ore, până la 6 – 9 zile.

„De la începutul anului, vânzările de aer condiționat la evoMAG au crescut cu peste 30%, fapt care a generat și o creștere a cererii de servicii post vânzare în această categorie. De aceea, am adăugat în portofoliu mai multe pachete de instalare a aparatelor de aer condiționat, disponibile indiferent dacă aparatul a fost achiziționat de la evoMAG sau de la alt retailer.  Astfel, până la finalul anului, ne așteptăm să vindem aproximativ 500 de servicii de montaj de aparate de aer condiționat”, spune Mihai Pătrașcu, CEO evoMAG.

Noul serviciu este disponibil la prețuri începând cu 349 de lei și poate ajunge până la 599 de lei, în funcție de rapiditatea cu care se dorește instalarea aparatului de aer condiționat, dar și de existența sau nu a unui kit de montaj, de distanța dintre unitatea exterioară și cea montată în interiorul încăperii, de traseul frigorific etc.

Spre exemplu, pentru montarea aparatelor de aer condiționat în 3 – 5 zile, ce vizează echipamentele de 7.000 – 12.000 de BTU, cu kit de montaj inclus, costul serviciului este de 349 de lei.

Instalarea aparatelor de aer condiționat în 24 de ore poate fi accesată de locuitorii din București și Ilfov, iar costul serviciului de montaj este de 599 de lei.

Serviciul de instalare este oferit în parteneriat cu doi furnizori externi și poate fi utilizat atât pentru aparate de aer condiționat achiziționate de pe evoMAG.ro, cât și pentru aparate de aer condiționat achiziționate de la alte magazine.

Despre evoMAG:

evoMAG este una dintre cele mai importante companii din industria de comerț electronic din România. Magazinul online comercializează peste 170.000 de produse din domeniile IT&C, electrocasnice, auto, de îngrijire personală, sport & fitness, asigurări şi produse destinate nou-născuților.

evoMAG.ro este vizitat zilnic de peste 60.000 de persoane, iar peste 80% dintre clienți ar recomanda magazinul pentru calitatea serviciilor oferite.

evoMAG este companie românească de familie, fondată în 2005, de Mihai Pătrașcu, care ocupă, în continuare, poziția de director general.

Mai multe informații despre evoMAG, produsele şi serviciile oferite se găsesc şi pe pagina de Facebook a companiei şi pe canalul de YouTube.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *