BenQ prezintă EX3203R, gigantul de gaming cu ecran curbat

Monitor curbat certificat VESA Display HDR400 și AMD FreeSync 2

 Monitorul de 32” dedicat cinefililor și pasionaților de jocuri, combină imaginile HDR cu o experiență de gaming impresionantă, totul sub protecția oferită de tehnologia Eye-Care

București, România, Septembrie 2018: BenQ, companie recunoscută pe plan internațional pentru inovații în domeniul soluțiilor de imagine, anunță ultima sa inovație în materie de tehnologie vizuală, obținând certificările VESA Display HDR 400 și AMD FreeSync 2 pentru monitorul BenQ EX3203R. Acesta vine echipat cu un ecran curbat de 32” 2K 144Hz, oferind o experiență HDR excelentă pentru pasionații de filme, precum şi opțiuni foarte variate în materie de gaming, totul sub umbrela tehnologiei BenQ Brightness Intelligence Plus (B.I.+) ce protejează vederea în sesiunile prelungite de gaming sau filme.

“EX3203R combină într-un mod ingenios calitatea imaginilor HDR cu tehnologia B.I.+, optimizând imaginile luminoase şi oferind garanția că detaliile întunecate rămân foarte clare chiar și în condiții de lumină ambientală slabă.” a declarat Conway Lee, Președintele BenQ Corporation. “Folosind tehnologia FreeSync 2 pentru o experiență de gaming superioară, EX3203R îți oferă un divertisment de excepție sub confortul și siguranța oferită de tehnologia BenQ Eye Care.”

Certificarea VESA Display HDR400 asigură utilizatorii că BenQ EX3203R va reda perfect conținut HDR, oferind o luminozitate şi un contrast excepţional, un negru mai intens, detalii clare în zonele întunecate și culori optimizate, pentru a oferi o calitate video cât mai apropiată de realitate.

Monitorul BenQ EX3203R cu FreeSync 2 oferă culori impecabile, contrast și detalii în fiecare pixel, fiind o adiție excelentă pentru familia FreeSync 2.” a declarat Scott Herkelman, Vice Președinte și General Manager, Radeon Technologies Group, AMD. “Ultimii trei ani au fost foarte interesanți pentru tehnologia FreeSync de la AMD, de aceea suntem încântați să oferim şi mai multe opțiuni pasionaților de gaming pe PC și console, prin intermediul noului monitor de la BenQ. Utilizatorii pot experimenta un gameplay fluid, fără artefacte, alături de o luminozitate mare, nivele de negru excelente și o gamă largă de culori pentru conținut HDR, totul fără a compromite prețul.”

Pe lângă eliminarea artefactelor din imagini, a cadrelor imperfecte și a gameplay-ul greoi, tehnologia FreeSync 2 a ridicat standardul pentru monitoarele de gaming pe PC și console, având nevoie de panouri cu caracteristici speciale precum un refresh rate mare și o latență cât mai mică. Această tehnologie face din EX3203R un monitor perfect pentru gaming și redare de conținut HDR, mulțumită abilității de reproducere excepțională a culorilor, alături de un contrast superb și capacitatea de a reda detalii foarte fine. Combinând HDR cu tehnologia de protecție a ochilor, Brightness Intelligence Plus, EX3203R oferă confort vizual pe termen lung pentru sesiuni prelungite de gaming sau divertisment.

Brightness Intelligence Plus ajustează în mod automat luminozitatea ecranului, precum şi temperatura culorilor, oferind utilizatorului cea mai confortabilă experiență de vizionare. Se descurcă excelent, indiferent dacă se află în lumina caldă de acasă, sub influența luminii albe din birou sau sub directa strălucire a soarelui. Detectând simultan intensitatea conținutului afișat, monitorul ajustează automat luminozitatea din scenele luminoase, evitând supraexpunerea şi îmbunătățind detaliile din zonele întunecate, totul pentru a menține un nivel optim de claritate. Chiar şi atunci când luminozitatea ecranului este redusă, B.I.+ reușește să îmbunătățească nuanța şi saturația culorilor, oferind o reproducere precisă a culorilor.

BenQ EX3203R este disponibil în România prin partenerii BenQ locali la prețul de 2499 lei.

Afla mai multe despre EX3203R accesând: https://www.benq.ro/product/monitor/ex3203r/features/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *